vineri, 20 iulie 2012

Nu dau like

Va spuneam cand am facut blogul ca mi-am facut si cont pe facebook. Ei, intre timp, nu stiu ce s-a intamplat cu adresa de mail facuta special pentru contul acesta (ca pe adresa mea si-a facut copilul cont) si nu mai puteam intra… Nici nu simteam nevoia. Pana duminica.
Duminica s-a intors copilul dintr-o tabara si … si era un pic mai visatoare decat de obicei, fapt care m-a determinat sa iau de la capat legatura mea cu facebook…
Acum, fiind foarte interesata si avand instructor (pe cine credeti? chiar pe copil =) ) am inceput sa pricep ce si cum…
Insa nu pot, nu pot, sa dau like. La ce bun like-ul asta? Daca iti place ceva, de ce nu-i spui omului?
Si ar mai fi ceva: exista doar like, nu exista si un-like. Ori eu vreau sa am toate optiunile, mereu.

Deocamdata umblu in varful picioarelor pe facebook, pentru ca am observat ca orice miscare a ta e raportata celoralati. Cand ma voi mai obisnui.... voi reveni.


sâmbătă, 10 martie 2012

Nesanctionate

Nu mica mi-a fost mirarea astazi cand pe luneta unui taximetrist am vazut o placuta pe care scria: “Atentie,! Franez fara motiv!”. Cu alte cuvinte (ale mele, vreau sa spun), “Atentie! Sunt prost!” . Sunt un sofer prost, desigur, ca nu are legatura prostia,in general cu soferia, in particular.
E imbucurator faptul ca el recunoaste ca franeaza fara motiv, pentru ca sunt multi, extrem de multi, care nici nu constientizeaza ce fac. Sunt multi, foarte multi, care mai intai pun frana si apoi dau semnal ca fac stanga sau dreapta. Sunt multi, foarte multi cei care pun frana cand incepe sa le sune telefonul, mai pun frana cand raspund la telefon, mai pun frana inca o data si apoi dau semnal ca fac dreapta, vorbind la telefon.
Si daca ii lovesti din spate, tu esti cel prost, fara discutie. Insa daca se merge cu 70-80 la ora, daca prin parbrizul tau, luneta lui si parbrizul lui vezi ca soseaua e libera, iti permiti un clipit din ochi, moment in care el pune frana… Da, tu esti de vina, ca nu ai pastrat distanta regulamentara. Vad ca oricum as da-o, nu reusesc sa demonstrez ceea ce doream.
Oricum, ideea e ca, desi nu e sanctionata de lege, franarea fara motiv e periculoasa, mai ales in oras, unde si daca ai vrea nu ai putea pastra distanta regulamentara, pentru ca mereu s-ar baga unul in distanta ta.

Dar sunt multe nesanctionate de lege.
Eu, spre exemplu, in chestionarele acelea de la “sala”, as introduce si intrebarea “la ce se folosesc oglinzile”.
Noi, doamnele conducator auto, stim, clar, la ce se foloseste o oglinda. Unele dintre noi, stim, chiar ca, oglinzile din masina arata obiectele mai departate, spre deosebire de cele din casa care ne arata pe noi mai mari. Unele, ei, da!, sunt si din astea, stiu ca nu pot face stanga sau dreapta fara sa se uite in oglinda. Si in sfarsit, ultima categorie sunt cele care stiu si in ce oglinda sa se uite cand fac stanga sau dreapta. (pe acestea, din ultima categorie, le suspectez ca ar privi si in oglinda retrovizoare si pentru a vedea ce face ala din spate, nu numai pentru a-si verifica rimelul).
La domni, insa e mult mai usor. Ei ori au invatat din start le ce si cum se foloseste oglinga, ori au refuzat din start sa se uite vreodata in vreo oglinda, ca ei sunt barbati, ce naiba.
Si, dupa parerea mea, si cei care nu privesc in oglinda ar trebui sanctionati.
Ei… si ar mai fi… astept sa vad placuta cu “mama mea mi-a luat sosea”, ca si aici am cateva categorii ce ar trebui sanctionate.

joi, 8 martie 2012

Doar noi doua

O fi azi ziua femeii, insa eu o simt ca ziua mamei, si doar a ei. 
Asadar, la multi ani, mama mea.

Profit ca tu nu citesti (cel putin, inca) blogul meu si vreau sa-ti spun ca te iubesc foarte tare. Esti punctul meu de sprijin in Univers.
Pe an ce trece inteleg mai bine ce ai facut si ce faci pentru mine. Si recunosc, eu nu fac nici jumatate pentru copilul meu. Nu stiu de unde ai avut si mai ai inca atata putere, dar eu sigur nu o am. Si ce nu fac eu pentru copilul meu, faci tot tu.
Faci tu totul, pentru ca eu, copilul tau, sa am o viata frumoasa. Si o am, draga mea mama.
Nu stiu cum tu niciodata nu doresti nimic pentru tine, ci doresti toate pentru noi. Nu stiu cum, desi primesti infinit mai putin decat daruiesti, tu tot poti darui in continuare. Nu stiu cum tu aproape ca nu contezi pentru tine, ci tot ce conteaza suntem noi. Nu stiu cum, aseara, dupa ce Stefan ti-a adus cadoul cumparat de mine (dar tu nu stii asta) m-ai sunat sa-mi spui ce-ai primit si sa ma intrebi daca nu am eu nevoie de ceva din darul tau. Nu stiu cum tu niciodata nu esti obosita, indiferent de ora la care noi dorim ceva si indiferent de ce dorim.

Draga mea mama … draga mea mama… nimic din ce sunt eu azi nu as fi fost fara tine. Iti datorez totul: fericirea mea, linistea mea, jobul meu, casa mea … clipele mele de liniste… totul. Dar asta nu o cunoastem bine decat noi doua, desi tu nu vrei sa recunosti ca e asa, iar eu nu vreau sa o spun cu voce tare.

Stiu ca binele meu este fericirea ta, asa ca macar ma bucur sa te stiu fericita.


joi, 23 februarie 2012

Asa ceva...

Merg la sport deja de doua saptamani. Zi de zi. Sunt constiincioasa, dar nu fac niciun fel de exces. 15 minute mi-au spus, 15 minute fac. Pe trei aparate. Lunea merg la Kangoo Jumps.
Acum doua saptamani, vazand ca orice as face nu scad sub 57 kg, eu invartindu-ma toata viata pe la 50, plus minus 2 kg, in ultimul timp mai mult plus, am zis sportul e singura solutie.
Azi m-am cantarit. Am 59 kg.
Scriu si plang (in sinea mea). Eu ma simt un pic mai usoara, blugii mei elastici nu mai zbiara cand ii trag pe mine… insa… cantarul spune altceva…
O buna prietena mi-a spus ceva de masa musculara care a crescut, dar ca sigur dimensiunile mele au scazut… Insa eu stiu una si buna: vroiam sa slabesc 5 kg, acum vreau sa slabesc 7. Si cat efort am depus pentru acest rezultat…
Instructorul de la sala mi-a spus ca dupa doua luni cantarul va arata cu 4 kg mai putin. Probabil ca doua luni il mai tin bateriile (pe el, pe cantar).

Dar nu ma las.


duminică, 19 februarie 2012

Speranta grasa

Nu stiu ce sa mai cred…
Azi, avand un pic de timp liber, am cautat pe net, unde in alta parte, sa vad ce inseamna kcal ce apar pe aparatele acelea pe care-mi dau duhul (aproape) in fiecare zi. Recunosc, subiectul nu m-a pasionat pana acum, iar acum, m-a deprimat.
Stiam ca tot ce fac, zi de zi, inseamna consum de calorii. Insa daca a merge o ora cu masina este egal cu a merge 15 minute pe banda, nu mi se pare corect. Nu mi se pare corect ca alergarea mea pe aparatul pe care-l urasc este egala cu a sterge parchetului in toata casa. Bine, daca stau sa judec la rece, urasc mai tare stersul parchetului, deci raman eu cu sala, ca tot asa de tare urasc si faptul ca toti pantalonii care-mi plac nu sunt masura mea.

Cum niciodata nu am facut sport in mod organizat am crezut ca dupa o saptamana de mers la sala toata lumea va vedea asta. Si nu vede nimeni. Si nu exista decat doua posibilitati: ori toata lumea are vederea slaba (slaba, asa cum vreau eu sa fiu), ori speranta mea a fost grasa (grasa asa cum sunt, chiar si dupa o saptamana de sport. Si dupa o saptamana fara ciocolata, exceptand ziua de azi, ca e duminica).

A… si mai am o nelamurire: in “a merge cu masina” se pune si statul la semafor?

sâmbătă, 18 februarie 2012

Baba si frumusetea. Si suferinta.

Tot timpul am luat oamenii asa cum sunt ei. Destepti sau mai putin destepti, frumosi sau mai putin frumosi, slabi sau … sau mai grasi. Am crezut mereu ca omul e asa cum e si ca trebuie luat ca atare. Pe cei mai grasi ii si compatimeam putin, pentru ca ii credeam ca au facut eforturi mari sa aiba o greutate normala si nu au reusit. Asta e. Asa te-a lasat natura, nu ai ce face.
Problema vine cand nu te-a lasat asa mama natura ci asa te-ai facut tu. Cum mi se intampla mie acum, cu cele cinci kilograme pe care nu pot sa le dau jos cam de un an. Si pentru ca tot ce am incercat pana acum, adica in loc de o ciocolata, seara, sa mananc doar jumatate, nu a dat roade, iata-ma, de o saptamana la sala de sport. Cred ca ii spune altfel, dar nu asta conteaza.
Si cu aceasta sala ma amenint de jumatate de an, doar-doar oi intelege ca nu-i de saga. Nu am inteles, asa ca am trecut la represalii.
Vineri, 10 februarie, m-am infiintat la usa salii. Mi-a fost destul de greu sa o deschid, dar am inteles dupa ce am reusit sa intru de ce: toti cei de acolo au muschii super-dezvoltati si era normal sa nu li se puna o clanta pe care ar putea-o deschide oricine. Ar fi fost frustrant pentru ei.
De ce vineri? Pentru ca mereu toate vreau sa le fac de luni si, bag seama, se cam aglomereaza acea zi, si nu mai fac nimic din ce imi propusesem.
M-a luat in primire un instructor, mi-a spus, in mare, ce aveam sa fac acolo, si m-a lasat mergand pe banda. Am retinut din prima ca perioada optima pentru a ma da in aparatele acelea este un sfert de ora. Ca nu ar strica mai mult, stiu, dar daca optimul este 15 minute, sa fie optim, zic. Motiv pentru care la 14 minute si 40 de secunde degetul aratator de la mana dreapta e pregatit, la 14 minute si 57 de secunde se afla deasupra butonului STOP iar la 15 minute 00 secunde actioneaza, oprind supliciul. Ehei… dar pana ajung sa vad pe cronometrul aparatului 14.40 de cate ori imi vine sa fug de acolo… De cate ori, in chinurile cele mari, pe un aparat pe care alergi – cred – observ colegele de suferinta si constat ca eu, de fapt, chiar nu am nicio problema de greutate… Si cand sunt pe punctul sa ma conving de lucrul asta intra cate o fetita, de 18-20 de ani, care arata perfect, si care vine acolo sa se mentina… Asa ca imi dau seama ca si eu trebuie (macar) sa ma mentin si iar iau la numarat minutele… pana la 14.40. Am ajuns sa iubesc acesta combinatie de minute si secunde. 14.40 reprezinta, cumva, sucesul, acum, in mintea mea.

Imi fac singura curaj. E sambata, oamenii se relaxeaza, se simt bine, iar eu ma pregatesc sa merg la sala.






duminică, 12 februarie 2012

Sub portocaliu


Stau si ma uit pe geam si astept sa paralizeze totul. De inghetat, a inghetat cam de trei saptamani.

A nins si in Romania. Cum ninge de multi ani. Insa iar ne-a prins nepregatiti. Adica pe noi, pentru ca autoritatile s-au pregatit. Ne-au obligat sa ne luam cauciucuri de iarna. Si ne-am luat, pentru ca unde-i lege nu-i tocmeala. Am cauciucuri de iarna, am lopata, am rezervorul plin. Nu inteleg de ce sunt drumurile blocate.

Ma intreb oamenii care sunt acum sub metri de zapada au cauciucuri de iarna la carute si la masini? Pentru ca tare ma tem ca toata situatia de acum li se datoreaza.

Probabil ca la iarna, vazand autoritatile ca nu au fost suficiente cauciucurile, sa fim obligati sa ne luam freze. Pentru ca sincer, cum pot eu sa am pretentia sa pot sa circul liber in Romania doar platindu-mi impozitele, rovignetele si acizele.

Si asa se face destul pentru noi. Bunaoara, oamenii aceia care au stat 50 de ore in tren nu au fost obligati sa plateasca in plus. Ceea ce, drept vorbind, nu e chiar corect, pentru ca ei au platit doar pentru a zecea parte din calatorie. Cine in lumea asta iti ofera o calatorie de doua zile, tu platind doar pentru cinci ore? Ne-am invatat sa tot stam cu mana intinsa. Sa zica merci acei calatori ca dupa ce s-a scurs timpul regulamentar pentru care ei au platit nu au fost coborati din tren. Cu forta.

Asteptam iar cod portocaliu. Portocaliu am vrut, portocaliu avem. Si tot nemultumiti suntem…